Gestionarea atacurilor de panică

Atacurile de panică au devenit celebre, deși puțini oameni înțeleg ce înseamnă de fapt un atac de panică. Panica reprezintă o stare de anxietate crescută, pe care o gestionăm cu dificultate, întrucât ea depășește pragul normal de rezistență la frică. Starea de panică paralizează mai multe funcții psihice, atacând funcțiile organismului printr-o somatizare mai ușoară sau mai profundă.

Prin ce se caracterizează, de fapt, un atac de panică? Printr-o stare de frică, de anxietate crescută, care devine efervescentă și crește în intensitate din ce în ce mai mult pe măsură ce victima „atacului” se sperie de propriile gânduri și reacții fiziologice.

În general, anxietatea modifică pulsul sanguin, tensiunea, afectând și ritmul respirator. Pe măsură ce un om a cărui anxietate depășește limita normală tolerabilă simte că îi crește tensiunea, că respiră mai greu sau că îl înțeapă inima, acesta se sperie tot mai tare de modificarea funcțiilor sale fiziologice. Cu cât se sperie mai tare, cu atât tensiunea lui se va modifica, respirația va fi mai dificilă datorită pulsului oscilant, iar presiunea sau înțepăturile resimțite în zona toracelui vor crește în intensitate. Atacul de panică propriu-zis este declanșat de momentul în care starea inițială de anxietate este dublată de anxietatea produsă de modificarea ritmurilor respirator sau cardiac. Atunci avem de gestionat două stări anxioase care se amplifică una pe cealaltă. Putem vorbi astfel despre o „anxietate primă”, inițială, și despre o „anxietate secundă”, ale cărei origini se află cel mai des în tendințele spre ipohondrie.

Ce determină „anxietatea primă”? O serie amplă de factori personali pot stimula apariția acestei stări inițiale de frică. Teama de a nu fi suficient de bun, de a nu putea răspunde satisfăcător așteptărilor sau solicitărilor celor din jurul nostru, de a nu putea respecta termenele de finalizare ale unor sarcini asumate, teama de a fi respins sau abandonat pot declanșa această stare de început.

Cum oprim această anxietate inițială pentru a nu deregla funcțiile noastre vitale? Oprim derularea acestui proces atunci când eul nostru poate oferi un răspuns satisfăcător întrebărilor sau neliniștilor care se nasc în mintea noastră la contact cu situațiile exterioare sau interioare descrise anterior. Spre exemplu, atunci când sunt pus în fața unor așteptări foarte mari, coborârea nivelului acestora este ceea mă poate liniști. Când nu reușesc să îmi ofer un răspuns care să diminueze stresul și anxietatea inițială, apare dereglarea funcțiilor cardio-respiratorii, prin somatizare, în termen de câteva secunde sau minute de la momentul în care sistemul meu cognitiv nu poate gestiona gândurile care cresc anxietatea.

Ce determină „anxietatea secundă”? Așa cum am menționat anterior, al doilea tip de anxietate provine din identificarea unor nereguli în funcționarea sistemelor respirator sau cardiac. La depistarea unei presiuni crescute la nivelul capului, unei înțepături în piept sau unei respirații îmgreunate, se declanșează o alertă generală, însoțită de o serie de gânduri care alimentează panica, de tipul: o să fac un accident vascular cerebral, urmează un preinfarct, nu mai pot respira, o să mă sufoc, voi muri, ș. a. Frica secundă poate crește atât de mult, încât să determine creșterea stării de panică până când apar amețeala, tremuratul membrelor sau chiar leșinul, dacă tulburările cardiace nu se domolesc.

Cum oprim „anxietatea secundă”? Pentru a opri declanșarea și creșterea în intensitate a celei de-a doua anxietăți este important să intervenim la nivel cognitiv pentru a opri scenariile ipohondre. Astfel, este foarte important să respirăm adânc, să ne liniștim, pentru a lăsa sistemul cardio-respirator să se reechilibreze. După doar două, maxim cinci minute, pulsul și respirația se vor stabiliza dacă oprim gândurile care alimentează panica. Sigur, dacă liniștirea gândurilor ipohondre nu duce la restabilizarea funcțiilor vitale, este necesar să căutăm asistență de specialitate.

Cele mai multe atacuri de panică pot fi ușor gestionate de noi înșine, prin diminuarea gândurilor care cresc anxietatea. A bea un pahar de apă, a lua o pastilă de calciu sau magneziu efervescent, a ne așeza pe un fotoliu și a respira adânc de 10-15 ori sunt soluțiile cele mai la îndemână pentru oricine. Uneori, poate fi necesar și ajutorul unui psiholog, spre a rezolva conflictele cognitive care duc la stările anxioase inițiale sau la cele secunde, din categoria tendințelor spre ipohondrie.

Sebastian Stănculescu (trainer, consilier, psiholog)